Ilya Krasilshchik
Ilya Krasilshchik
4 sfaturi din experiența meduza.io
4 sfaturi din experiența meduza.io
Scriem istorii interesante și utile
Jurnaliștii care se preocupă de publicitatea nativă au de rezolvat două sarcini – să povestească o istorie interesantă și să găsească o soluție la problema cu care s-a adresat clientul. De obicei, identificăm această istorie împreună cu furnizorul nostru de publicitate. O întâlnire cu acesta se aseamănă într-un fel cu o ședință de psihanaliză – în cadrul discuțiilor, furnizorul, pe post de client, poate afla adevărata sa problemă. Rolul autorului este să relateze povestea în modul cel mai interesant, pentru că numai așa clientul își va putea soluționa problema.
youtube embed goes here!
Ținem cont de public
Întotdeauna pornim de la ideea că povestea trebuie relatată într-un limbaj accesibil publicului nostru. Datele privind audiența arată că meduza.io este urmărită în mare parte de persoanele sub 35-40 de ani, segment care reprezintă o țintă și pentru multe companii, care vor să-și facă publicitate folosind această platformă. Furnizorul poate să facă, de exemplu, aspiratoare bune. Profesionalismul jurnalistului este să știe să comunice cu auditoriul în așa fel, încât să vrea să cumpere aceste aspiratoare
youtube embed goes here!
Atenție la trenduri!
Suntem atenți la trendurile care apar pe piața media. De exemplu, trendul cu utilizarea video-urilor a devenit unul viral după ce Facebook a decis să colaboreze cu media americane și a creat condiții avantajoase pentru promovarea acestui tip de content. Însă, la scurt timp, Facebook a renunțat la acest concept, punând accentul pe comunicarea dintre utilizatori. Totodată trendul care a fost pornit în SUA, ca un val a atins toate celelalte țări, care încă sunt influențate de aceasta idee.
În prezent, cel mai bine contentul video se pliază pe platforma Youtube, care a și fost creată în acest sens.
youtube embed goes here!
Nu acceptăm orice publicitate
Portalul meduza.io exclude publicitatea venită de la politicieni sau de la organizațiile care promovează cripto valută sau altele. Și chiar publicitatea preparatelor medicale este mai întâi verificată de un fact-checker și numai după aceea publicată.
youtube embed goes here!